Sistemele fotovoltaice au de obicei o durata de viata undeva intre 20 si 25 de ani: pe aceasta perioada sunt de obicei facute subventiile de intrare la retea, in majoritatea tarilor din UE, bancile de asemenea iau in calcul aceasta perioada de 20 de ani de obicei in cazul proiectelor la centrale fotovoltaice mari. Deci putem lua o perioada de 20 de ani ca si minim.
De asemenea fiecare client serios in calcul ca in aceasta perioada de 20-25 ani, invertoarele trebuie schimbate cand ajung la 10-15 ani pentru simplul fapt ca unele componente electrice din invertor atat pot sa duca. Deci pe timpul duratei de viata a sistemului trebuie luata in calcul o schimbare de invertor dar panourile fotolvtaice, cablurile si structura de montare (daca folosim componente din otel inoxidabil sau aluminiu) ar trebui sa reziste chiar 25 de ani.
Dar ce se intampla dupa perioada de 20 de ani? Exista exemple care merita urmarite in acest caz. Asa a fost programul din anii '90 numit programul "1000 acoperisuri" din Germania care a fost finantat de Ministerul Educatiei si Cercetarii, oferind un sprijin de 70% la cumpararea si instalarea unui astfel de sistem care inca in acea perioada avea un pret destul de piperat. O Universitate din Germnia chiar a studiat situatia acelor sisteme instalate (iar cei de la PV Magazine l-au scris). Au gasit unele rezultate surprinzatoare.
Degradare minima a panoului fotovoltaic
Un sistem de langa orasul Leipzig spre exemplu, dupa mai mult de 20 de ani produce in medie anual undeva la 800-900 kWh per killowatt. Deci aproape cu nimic mai putin decat un sistem nou avand in vedere conditiile climatice ( in zona noastra ar fi de asteptat o productie undeva la 1100-1200 kWh la un sistem de 1kWp datorita pozitiei geografice fiind putin mai in sud si avand un climat cu soare mai intens).
Panourile sunt intr-o stare buna, lucru care este interesant deoarece in anii '90 inca a fost o mare problema cu laminarea, inca nu au fost materiale si adezivi rezistenti in acea perioada fata de ce se foloseste astazi. Nu se poate observa la ele niciun fel de decolorare. Invertorul l-au schimbat odata, asa cum era de asteptat.
Universitatea din Chemnitz a analizat in total 102 sisteme din anii '90 care au fost instalate prin programul "1000 acoperisuri". Unul dintre lucurile de notat a fost faptul ca panourile fotovoltaice au o eficienta de 90-95%. Deci eficienta de 80% data de producator pentru 25 de ani reprezinta o valoare precauta, degradarea siliciului din experienta producatorului si a practicilor este sub valoarea de 0,8% la care se asteptau. Au existat producatori care au masurat caderi in eficienta mai mari, dar chiar si in aceste cazuri procentajul a fost de peste 80%, si in urma analizelor este de asteptat o functionare de inca cel putin 5 ani a panourilor.
Invertoare care funtioneaza si astazi
Un lucru si mai surprizator este faptul ca si invertoarele s-au mentinut foarte bine in aceasta perioada. In jumatate dintre cazuri, inca si in ziua de astazi mai functioneaza invertorul original avand 20-23 de ani de functionare. Aici a fost o diversitate mai mare in functie de producatori: 80% dintre invertoarele Siemens au trebuit schimbate, si 53% dintre cele ale producatorilor de la SMA. Cateva dintre ele nici nu mai sunt cunoscute in ziua de astazi (ASP si UFE) dar care inca functioneaza de atunci si care au un procentaj de schimbare de 0%.
Deci in concluzie, este mai bine de luat in calcul ca durata de viata a invertorului este 10-15 ani dar din practica putem vedea ca durata de viata de 20 de ani nu este deloc imposibila.
Proprietarii sistemelor fotovoltaice care functioneaza si astazi nici nu le trece prin gand sa schimbe aceste sisteme: deja au produs de multe ori inmultit cantitatea de curent in bani, "nu cer de mancare", deci nu necesita costuri suplimentare, pana cand invertorul face fata practic produc energia necesara pe gratis chiar si dupa aceasta perioada. Chiar si in cazul schimbarii invertorului, o eficienta de 80-90% este merituoasa pentru continuarea operarii sistemului. Materialele de astazi, de o calitate mai ridicata pentru fabricarea de module, laminarea imbunatatita, folosind de asemenea si experienta din ultimii 20 de ani, pot imbunatati performantele si durata de viata fata de panourile din anii '90.
Bun articolul !
RăspundețiȘtergere